Luni - Vineri9AM - 6PM
AdresaStr. Petre S. Aurelian, nr. 23, Sector 1, București, România
Ne găsiți și pe rețelele sociale

Ce ar trebui să se (mai) întâmple în achiziții?

aprilie 21, 2022

1. Să trecem la pregătirea diligentă a achizițiilor!

Dar ce înseamnă asta în practică?

Efort considerabil pentru înțelegerea contextului achiziției și reflectarea acestei înțelegeri în clauze contractuale care să ofere flexibilitate în implementare. Astfel, nu am mai avea nevoie de prevederi legislative specifice care să (ne) salveze contractele! Ni le vom fi salvat singuri.

Până atunci, prin intermediul Ordonanței de Urgență nr. 47 /2022 se stabilește ajustarea prețurilor contractelor aflate în derulare pentru obiectivele de investiție sau proiectele/lucrările de întreţinere şi reparaţii curente/reparaţii capitale finanţate, integral sau parţial, din fonduri publice sau din fondurile proprii ale autorităţilor/entităţilor contractante.

2. Să fim pregătiți de continuitate în disfuncționalități!

Organizația Mondială a Comerțului confirmă că suprapunerea situației din Ucraina alături de restricțiile din China pentru a preveni răspândirea COVID-19, determină presiuni tot mai mari și disfuncționalități semnificative la nivelul lanțurilor de aprovizionare globale.

În paralel, există preocupări pentru reducerea disfuncționalităților prin acțiuni precum cea promovată de European Pallet Association (EPAL) care anunță posibilitatea reparării europaleților din clasa C cu materiale recuperate. Această inițiativă poate fi privită ca o veste bună, în condițiile în care European Federation of Wooden Pallet & Packaging Manufacturers (FEFPEB) a anunțat că încă de la debutul conflictului din Ucraina se preconizează un impact semnificativ asupra furnizării materiei prime în faricarea paleților și implicit a ambalajelor, în viitorul apropiat. Detalii aici.